marți, 10 noiembrie 2009

Salut!

Vreau să vă anunţ că sunt (relativ) bine şi că mi-a fost dor de voi! Am deja fixate câteva întâlniri pe viu şi câteva virutale. Capul meu e plin de idei, poate prea plin.
N-am mai scris pe Weblog de câteva luni. Weblogul ba merge, ba nu merge, ba merge iar. Dar nu de asta nu postez pe net. Scriu mai mult în gând şi în caiet cu pixul. Apoi, ori îmi e lene să transcriu, ori mă gândesc că nu are rost. Totuşi, mă bucur când, uneori, mai intră oameni să vadă dacă m-am trezit din hibernare ori încă nu. Aseară, de ziua lui (onomastică), Mihail Vakulovski a intrat pe vechea mea adresă şi mi-a dat un Buzz să mă întrebe: "Ce ai făcut? Ţi-ai şters blogul?!" Nu, nu! E tot acolo, doar că apare şi dispare periodic. Weblogul are iar "perioada aia a lunii" care se tot prelungeşte.

Între timp, s-au întâmplat lucruri: am publicat o proză scurtă în numărul aniversar al Contrafortului şi un fragment de roman în Stare de Urgenţă.
Nu ştiu cu ce să mă laud şi de ce să mă plâng ca să se simtă bine toata lumea.
Postez mai jos fragmentul de roman apărut în SdU. Lectură plăcută!

Sân Bizar

Fragment de Roman scris în tramvaiul 23


Stăteam la una dintre terasele târgului cu doi poeţi din tânăra generaţie, două fete încă necunoscute publicului amator de poezie, dar promiţătoare la toate capitolele şi un critic literar de primă mână, care vroia să facă impresie. Poeţii - cam slăbănogi. Criticul însă trona înalt, păros şi bine făcut în capul mesei. Preţurile la băutură şi mai ales la mâncare te cam pocneau la buzunare. Probabil, patronii restaurantelor îşi închipuiau că toţi cei veniţi la târg trăiesc precum directorii de edituri. Aşa că îmi luasem doar o bere, străduindu-mă să trag de ea cât mai mult. Criticul literar o termina deja pe a treia şi se dezlănţuise. Scăpase şi de ticul verbal pe care-l avea. Gesticula. Îşi aranja periodic ochelarii. Îşi netezea ciocul. Era chiar simpatic, cu tot cu glumiţele şi aluziile lui care lăsau să se înţeleagă că oftează după el toată componenta feminină a Facultăţii de Litere. Mă deconectasem involuntar şi proptisem cu privirea un stand al editurii Arc ce închiriase spaţiul de vizavi.

Primul lucru care mă trezi la realitate fu mirosul. Acesta are întotdeauna asupra mea o putere miraculoasă. Probabil că şi golit de măruntaie, proaspăt îmbălsămat şi întins strună în sicriu, voi fi încă bântuit de mirosuri. Izul de tămâie, busuioc, formalină, floare de crin, se va îmbiba în pânza albă, subţire de bumbac ce-mi va acoperi trupul înţepenit. Femeile îşi vor apleca deasupra mea sânii parfumaţi, îmi vor săruta iconiţa de pe piept şi mă vor face să regret că părăsesc această lume, în care mirosurile sunt pentru mine alfa şi omega, beta şi gama, pi pe doi şi radical din paişpe.

Mirosul cu pricina venise o dată cu o tânără zveltă, cu ochii sclipitori şi gura cărnoasă, care răspândea în jur un parfum Givenchy de-ţi venea să-ţi iei cîmpii sau s-o iei pe ea şi s-o duci undeva.

Criticul tocmai începuse să povestească istorii deocheate despre fetele care erau gata de orice pentru o cronică de întâmpinare. Mai că nu mă pufni râsul. Îmi amintisem pe dată de vremea când aveam inspiraţie şi publicam periodic pe poezie.ro poeme ce conţineau cuvinte vulgare, cronici ale evenimentelor culturale din urbe şi comentarii răutăcioase în subsolul textelor celor mai sexoase fete de pe site. Făcând o simplă comparaţie între numărul poetelor tinere cu volume publicate şi numărul fetelor care îşi vărsau amarul pe poezie.ro, aşteptând o părere despre opusurile lor, dar mai ales o mângâiere, fie ea şi virtuală, reputatul critic nu-mi ajungea nici la degetul cel mic. Căci, dacă ardeam de dorinţă să mă transfer din virtual în viaţa reală, puteam s-o fac cât ai zice critic literar”.

Tânăra parfumată cu Givenchy se aplecă peste masă şi îi întinse criticului proaspătul ei volum, oferindu-ne priveliştea a doi sâni tari şi fragezi.

Ce-or mai face oare cunoscutele mele de pe poezie.ro? De când cu serviciul ăsta nou, nu mai am timp de nimic. Îmi plăcea mai ales o tipă cu nickname-ul Sân Bizar, unii îi mai ziceau şi Zanzibar. Am agăţat-o pe messenger şi, după mai multe nopţi de discuţii filozofice şi partide de sex virtual, am invitat-o la un cenaclu literar la Backstage. Venise îmbrăcată într-o bluză albă, toată numai găurele. Ei, dacă ar fi văzut-o atunci criticul literar, i-ar fi ticluit pe loc o cronică, chiar dacă Sân Bizar n-ar fi scris în viaţa ei un poem, ci doar rânduri lacrimogene postate la rubrica “personale”. Cămaşa de zale ultrafină cădea peste sânii ei ce luminau galbeni exact ca gutuiele din melodia cu “lampă la fereastră pentru iarna noastră”.* Începând cu seara aceea, Sân Bizar îmi luminase viaţa timp de-o iarnă şi-o vară. Putea să mă scoată liber din minţi doar cu mirosul sânilor. Şi-i arătase, cică, o dată pe webcam şi toată lumea din lista ei de messenger s-a convins că da, erau într-adevăr nemaipomeniţi. Fusese atunci votată unanim pe forumul hyperliteraturii şi devenise, fără probleme, membrul cu cele mai mari ţâţe al celui mai nou şi liber site literar, mai ales că poza ei din pagina de autor chiar corespundea realităţii. De realitatea aia mă bucuram fără neruşinare eu. Sân Bizar este zâna cu care am experimentat toate fanteziile mele legate de sâni şi nu numai.

Când m-am plictisit, am început să caut altceva. Fete fără poze în pagina de autor. De obicei, fetele urâţele nu-şi afişau pozele, nici măcar prelucrate în photoshop, ci mai degrabă chestii haioase luate de pe net. Uneori, reuşeau chiar să mă incite rău de tot, pentru că se ştie: fetele urâte sunt inteligente şi inventive. Aşa că locul lui Sân Bizar fu luat de o fătucă negruţă, cu sânii ca două întrerupătoare, dar deşteaptă foc şi, pe deasupra, expertă în sex oral.

Gândurile îndreptate spre aventura mea bizară mă îndepărtaseră cu totul de subiectul discuţiei de la masă. M-am ridicat mi-am împleticit picioarele spre ieşire. Rucsacul plin cu cărţi îmi cam rodea umerii. Fusese o zi reuşită. Pe lângă cele cumpărate, şterpelisem trei cărţi de la Polirom, două de la Humanitas şi una de la All. Ultima nu că m-ar fi interesat prea tare, dar îmi căzuse sub mână, arăta bine şi avea o super copertă roşie, lucioasă. Mai ştii, poate îmi va prinde bine la vreo zi de naştere.