nu mai pot fi atât de exuberantă cum am fost
nu mai pot să plâng în public nici să râd din ambii plămâni
nici să trec peste ceartă şi să vin lângă tine
să te cuprind cu picioarele
ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat
am în mine sute de cuvinte indecente
care ar suna frumos
dar acolo rămân
de frică să nu le audă şi altcineva mai ales copiii
în iarna asta am încărunţit
şi m-am metamorfozat de patru ori pe lună
încercând sa-mi găsesc culoarea perfectă
şi hainele care să ascundă discret
bătrâneţea
