duminică, 29 mai 2011

Dincolo de poezie

"Literatura e doar neputinţa omului şi e tot mai evident că e aşa. Cuvântul e o disperare şi o paloare - şi totuşi ne agăţăm de el!!! Ne agăţăm de colac şi colacul se face făină!"

Iată că deja de mulţi ani, la întoarcerile noastre de la târg, eu citesc în maşină pentru toată lumea din ce-am cumpărat. De obicei, poezie. De această dată n-am putut pentru că am plâns tot drumul. Apoi, acasă, după ce ai mei au adormit, am luat aceeaşi carte şi am dus-o până la sfârşit făcând mici pauze atunci când simţeam că nu mai pot. E foarte greu să urmezi urletul acesta fără popas.
Am adormit greu, cu buzele sărate şi amorţite, şi cu durere în piept.
"Acolo unde se transformă-n urlet
Acolo unde se transformă-n urlet...
Nu se citeşte, ci se plânge"
Este vorba despre "Dincolo dincoace de poezie" de Ştefania Plopeanu,  lansată ieri la Vinea.

Dragoste şi durere. O mare dragoste şi o mare durere.

“Ce pot eu ca să-ţi fac să-ţi treacă
Ţie moartea asta?”

"Simţi tu aburul inimii mele cum vine acuma 
spre tine?" şi tu spuneai: "Glumeşti?
Nu mă întreba, este esenţial" 
Ce este esenţial?" "Aburul".

"Totuşi, voi aţi putea, fiecare în parte, să-mi faceţi loc, măcar de-un lat de palmă, măcar iluzoriu, pe lângă voi" 
 Nu ştiu dacă a simţit în noaptea asta, dar eu chiar i-am făcut loc lângă mine şi chiar i-am luat o parte, fie şi infimă, din durere.