Info de la Vasile Ernu

La mulţi ani, Nanu Gheorghe!

Cocoţată pe umerii lui, îmi bălăbăneam picioarele încălţate în nişte săndăluţe roşii, cu baretă. Cam decolorate şi niţel roase în bot. Mă bucuram că e noapte şi că el nu vede asta. Îl ţineam de gât destul de strâns. Uneori, când simţeam că-l sufoc, îi mai slăbeam gîtul din strânsoare şi îmi mutam mâinile pe cap, apăsându-l uşor, aşa ca să am un punct de sprijin. Cu cât drumul era mai hopuros cu atât senzaţiile mele erau mai tari. Mi se ridicau din burtă în tâmple destul de repede. Parcă aş fi fost la circ, pe catalige. De sus, mă rugam drumul să fie lung, îngust, întortocheat şi, dacă se poate, cu hopuri multe şi-adânci. Viteza noastră nu era astronomică, iar punctul de destinaţie nu tocmai aproape, aşa că, lăsând în urmă toate poveştile zilei, mă concentrasem să număr câţi câini ne vor lătra, mai ales că nimic nu-mi prevestea vreo nenorocire. Dar nenorocirea veni brusc, cu zgomot, la un hop, lângă poarta lui Vasile Gâtlanaş şi se răspândi compromiţător. Ea a ajuns până la nasul meu ca dovadă elocventă a faptului că la prânz mama pregătise mâncare de păstăi. Eram sigură că nu doar a auzit-o, dar a simţit-o şi el. Îmi venea să intru în pământ de ruşine. De la aşa înălţime? Imposibil. Nici tu să te retragi subit, de parcă nu ai fi făcut nimic, nici să răstorni, din întâmplare, sticluţa cu parfum, nici să deschizi geamul, nici să dai vina pe altcineva, nici să zici dintr-o suflare: „La popa la poartă zace-o mâţă moartă, cine-a râde şi-a vorbi, a mânca-o coaptă”. Mie nu îmi era nici a râde, nici a vorbi. Ce mai regretam în momentul ăla că nu-s nemţoaică. Tata zicea că la nemţi, în asemenea cazuri, te bat pe umăr, cică „gut, gut, să fii sănătos!”. Nanu Gheorghe, însă, neavând sânge de neamţ, a mers liniştit înainte, inhalând ruşinea mea tacit, cu stoicism şi înţelegere.

Nanu Gheorghe nu prea venea pe la noi. Doar când era în concediu ori, şi mai rar, cu anumite ocazii, întâmplătoare sau căutate cu ingeniozitate. Fiecare vizită era pentru mine o sărbătoare, un spectacol care mi s-a întipărit cu tot cu mirosul hainelor lui de oraş, cu modul în care i se adresa mama, aproape cu pioşenie: “bade”, cu atmosfera din casă, schimbată, odată ce intra pe portiţa de lemn şi cobora cele două trepte de piatră. Îl urmăream fascinată cum se bărbierea la oglindă, cu o maşină electrică alb-roşie “Harkov” şi cum îşi strâmba amuzant faţa încercând să lupte cu ghimpii nărăvaşi, cum mânca colţunaşi cu brânză sorbindu-i zgomotos, fără să-i mestece, ca pe-o ciorbă acră de leuştean, cum căra în două căldări emailate, legănându-se de pe un picior pe altul, apă de la fântâna Paraschiţei lui Troşin, cum vorbea cumpătat şi în vorbele lui o vedeam pe mama - un nanu Gheorghe mai mic, sfios şi de gen feminin. El însemna şi mai înseamnă pentru mine o altă lume, capitala, telecentrul, apartamentele de pe strada Academiei ori de pe şoseaua Hânceşti, biblioteca, dicţionarele româneşti aduse de la Moscova, ceasul cu pendulă şi cuc, ghitara din cui, colecţia de discuri, pălăria sombrero, ceaiul cu lămâie, mâncarea “ca la Chişinău” şi dulceaţa de trandafiri gătite de nana Ada, cărţile interesante trimise la Cosăuţi prin poştă, în colete cu ştampile de ciocolată, gumele de mestecat “uitate” în buzunarele cămăşilor din care ieşea lungindu-se văru-meu Alexandru, multe bomboane „Bucuria”, iar pentru mama, ştiu bine, şi adevărul în ultima instanţă, din copilărie până în ziua de azi, când ne întreabă, aşa ca printre altele, “da ce-o zis nanu?” ori “ce-a zice”, după caz.

Aducea întotdeauna cu el, ascuns într-o gentuţă ciudată de piele roşcată, un aparat de fotografiat. Ştiam că majoritatea pozelor din casa bunicii şi de pe la neamuri erau făcute de nanu Gheorghe. Mătuşile mele tinere, în rochii înflorate de crepdeşin, miri şi mirese, mama copil pe pragul nalt al casei părinteşti, mâca, naşa Gaşiţa, nana Anica, naşu’ Colea şi, mai ales, tuca, despre care mama zice că a fost nalt şi tare frumos.
E o istorie şi cu aparatul ăla de fotografiat, şi cu pasiunea lui nanu Gheorghe, graţie căreia au rămas imprimate pe hârtie întâlnirile cu cei de la Cosăuţi, anii lui de facultate şi alte evenimente mai mult ori mai puţin importante din viaţa rudelor. Doar pozele de la moartea mâcăi Dochiţa le-a distrus. Nu îl lăsa inima să le privească. Poate de la el ori de la mama am luat şi eu oroarea fotografierii ceremoniilor de înmormântare a oamenilor dragi.

În casa cea mare, între zestrea aranjată cu grijă, şi garderobă, mă cuibăream când mi se făcea dor de poveste. Adulmecam aerul vara mirosind a busuioc verde, a romaniţă şi mentă puse la uscat, toamna – a gutuie, a poamă rozachie şi mereu a covrigi cu pudră de zahăr, pe care maică–mea îi păstra “la rece” ori “la loc uscat”, pînă când nu–i găseam eu şi, unul câte unul, îi dădeam gata, ce-i drept cu mari remuşcări de conştiinţă. Aşa, printre îmbucături, priveam pozele îngălbenite ce nu au încăput în rame, sub sticlă, din care pricină au fost adunate într-o cutie mare de carton cu capac şi ţinute la loc de cinste lângă pernele, lăicerele şi peretarele din zestre. Îmi plăceau pozele alea. Mai mult decât desenele animate, mai mult decât jocul cu prietenii de mahala, mai mult chiar şi decât covrigii cu pudră. Puteam sta ore în şir, ascultând scârţâitul cariilor din picioarele sculptate ale mesei lungi de lemn, la care s–au tot adunat de Paşte, Crăciun şi hram vreo câteva generaţii de Munteni, neam din care venim mama, nanu Gheorghe şi, din câte îmi dădeam seama încă de pe-atunci, chiar eu. Închideam ochii şi mă vedeam intrată în fotografii ca într-un film artistic alb-negru demn de festivalul de la Cannes. Regretam, cât regretam că nu apărea şi fizionomia mea în poza cu umbra mărului din faţa casei vechi, lângă bunicul din partea mamei, pe care, din păcate, nu l-am cunoscut vreodată.
Pasiunea lui nanu pentru fotografie şi banii care au început să curgă datorită ei au trezit acasă suspiciuni neîntemeiate. Când a venit de-un Crăciun, proaspăt student, îmbrăcat în palton nou, cu cizme de negre, de hrom şi căciulă uşankă, de cârlan brumăriu, şi-a băgat părinţii în sperieţi : « Dochiţă, oare de unde are Gheorghe-al nostru bani pentru aşa haine? S-o fi legat cu nişte răi prin Chişinău... Să nu-şi strice viaţa, să nu şi-o dea de râpă.” Temerile au mers chiar mai departe. Au fost puse în funcţie mai multe iscoade, rude, care îl vizitau pe nanu pe neprins de veste, cu gând să înlăture orice bănuială de afaceri dubioase, de care nanu nu era capabil. “ Zdravstvui dorogoi Gheorghii Efimovici!’’- îşi începea oficial, în limba de comunicare între naţiuni, scrisoarea către nanu un alt Gheorghe, văr drept. Mai departe, pe limba mamei, mai puţin oficial şi cu bunăvoinţă, nanu era înştiinţat de frământările care au pus stăpânire pe bieţii lui părinţi. „Când am venit eu acasă de la Chişinău, naşu a prins a mă întreba cum o duci tu cu viaţa. Eu i-am răspuns după cum ne-a fost vorba. El, însă, mi s-a plâns că tu umbli prin raion cu aparatul şi că înveţi mai prost din astă pricină. Şi era foarte necăjit. I-am spus că prea puţină vreme am avut, ca să îmi dau seama de aşa ceva. Astăzi i-am dus lui Colea fotografiile. Şi iar au început vorbele. Şi am aflat că a fost la tine un văr de la Egoreni şi te-a văzut sau te-a găsit pe la 3 noaptea făcând fotografii. Ăla şi-a dat cu părerea că tu, cu meseria nouă şi aparatul de fotografiat, te abaţi de la învăţătură. Şi din cauza asta sunt foarte scârbiţi ai tăi şi supăraţi şi pe mine, că eu am ştiut, dar am tăcut.” Şi dă-i, şi dă-i cu scrisori din astea.

Milonga

Javier Rodrigez y Geraldine Rojas, ce dans, ce muzică, ce corp are femeia asta

Şi, din când în când, revin la vechea dragoste

Înregistrare de la CTS 2010 plus alte poze istorice

Andra Rotaru s-a ţinut de cuvânt şi mi-a trimis fragmentul înregistrat la Alba Iulia.
Mă ţin şi eu de cuvânt şi îl postez aici, mai ales că citesc/recit un poem la care ţin.

poză Mihai Vklvsk

La naiba, la Alba Iulia:



Asculta mai multe audio Evenimente

Cu drag:D

Alte poze istorice:

Nora Iuga şi Mihai Vakulovski

SGB, Sorin Despot şi Cosmin Ciotloş

Dumitru Bădiţa, Mihai Vklvsk, Andra Rotaru, piciorul de gazelă al Norei Iuga, Un Cristian, Cristina Ispas

Dumitru Bădiţa, Doina Ioanid, Rareş Moldovan, Vasile Ernu



Nora Iuga dând autografe pe Autobuzul cu cocoşaţi, Moni Stănilă, fraţii Vakulovski, Marius Chivu, Alexandra Florescu, Ovidiu Pop

Andra Rotaru, eu, Moni Stănilă
(poză Mihai Vklvsk)

Cum a fost la Colocviul Tinerilor Scriitori 2010, postare 2

Ajunşi la destinaţie

Joi m-a dus Florin cu noaptea în cap la Gară. Cristi luase deja biletele. Andra îmi dăduse un mesjaj (pe la 4) pe care l-am văzut abia în tren. Bine că nu s-a supărat. Am stat lângă Cristina, am băut două cafele la restaurant, dar tot semiadormită am fost . Am cerut esspreso lungă. Tipa a zis în engleză că ori vrem espresso ori lungă. :)) Acuma na, la Bucureşti aşa se cere.:D Eu nu ştiu cum e la ei în tren.:)))


Coada lui Marin Mălaicu-Hondrari, Florin Partene, Cristina Ispas, Octavian Soviany la o espresso lungă-scurtă (şi încă cineva (dacă ştiţi cine e bărbatul , nu ezitaţi să îmi lăsaţi un com.:D))


Alte imagini sugestive:


Deschiderea oficială:



Discuţii neoficiale:

Andrei Doboş: "Ai scris în sfârşit cronica aia?" Cristina Ispas:"Ah, Andrei, am avut atâtea pe cap!"

Timişorenii Ana Puşcaşu, Alex Potcoavă, Oana Doboşi


Mircea Ţuglea, Mihai Vklvsk, Florin Partene, Ovidiu Pop, ciocul lui Marin Malaicu Hondrari şi spatele traducătoarei din Spania.

Cu Doina Ioanid am avut o discuţie despre ţuică, pălincă, rachiu şi alte băuturi tari, asta aşa ca să ni se dezlege limba pentru dezbaterile despre debut:


Doina mi-a povestit mai ales despre ţuica bunicului ei, iar eu în deosebi despre rachiul lui tata. Până la urmă, am devenit "drugi", ceea ce se vede din imaginea de mai jos, surprinsă de Mihai Vklvsk:

Andra Rotaru, Cristina Ispas, Dumitru Bădiţa, Doina Ioanid şi eu. În aşteptarea autocarului.



Va urma

M-am întors de la CTS. Postare 1,

Cu Mihai Vakulovski şi Vasile Ernu. În planul doi, Doina Ioanid, trăgând în piept o gură de aer proaspăt
(poză Un Cristian)

Am fost şi eu la Colocviul Tinerilor Scriitori. Am zis să mă duc cât mă mai cheamă printre tineri, că la anul cine ştie, dacă trec de 40 şi nu mă mai încadrez în standard ?(gluuuuuuumă).

Mie mi-a picat bine această ieşire în lume, ca să zic aşa, mai ales că mi s-a oferit şansa să-mi spun of-ul. Cred că m-am cam dezlănţuit, dar publicului i-a plăcut. ( Ştiţi bancul ăla cu "Copiilor le-a plăcut"?:D Chiar dacă nu-l ştiţi, nu vi-l spun, că e indecent. Mi-a promis Andra Rotaru să-mi dea înregistrarea cu speech-ul, aşa că o să-l postez pe blog:

Eu deplângându-mi soarta
(Poză Mihai Vakulovski)

Eu cu Mihai făcându-i reclamă lui Florin Partene
( Poza Un Cristian)


Marius Chivu, Mihai Vklvsk, Marin Mălaicu-Hondrari, gata oricând să îşi împartă podoaba capilară cu aproapele său, şi Ovidiu Pop


Marin a intrat în rol. În drepta, Sandu Vakulovski, ajuns cu bine în România. Cred că şi lui i-a plăcut la colocviu :D

Moni Stănilă şi Alex Vakulovski

Moni Stănilă şi Nora Iuga, pvestind despre pasiunea ei pentru cântecele lui Marlene Dietrich

Va urma

Colocviul Tinerilor Scriitori

cu invitaţi de marcă






blog

Lauda de sine: Grand Underground de la TIUK

Fraţilor,

La această vârstă onorabilă, am ajuns şi eu să mă bucur de un premiu literar.

A apărut pe net numărul de vară al revistei electronice TIUK . Am avut bucuria să descopăr şi numele meu în lista premianţior TIUK pentru anul 2009.

Aşadar, aici stă scris negru pe gri: Grand Underground “O sută cincizeci de mii la peluze” de Diana Iepure (Stare de urgenţă).

Premii Tiuk!
pentru 2009
DebuTiuk:
„Chipurile” de Stoian G. Bogdan (Ed. Cartea Românească)
„Postoi paravoz. Confesiunile dogmatistei” de Moni Stănilă (Ed. Ninpress & Charmides)
Grand Underground:
“O sută cincizeci de mii la peluze” de Diana Iepure (Stare de urgenţă)
ExperimenTiuk:
„Troleul 43 s-a spînzurat cu cordonul de la capot” de Mugur Grosu (Ed. Vinea)
DramaTiuk:
„Chişinău, 7 aprilie. Teatru-document” (Fundația Culturală „Camil Petrescu”)
RevoluţioTiuk:
„Sex & Perestroika” de Constantin Cheianu (Ed. Cartier)
EreTiuk:
„Ultimii eretici ai imperiului” de Vasile Ernu (Ed. Polirom)
Cea mai vie antologie:
„Prima dată” de Laura Albulescu (Ed. Art)
„Noua poezie basarabeană” de Dumitru Crudu (Ed. ICR)
Cel mai (ne)aşteptat
nou site:
http://www.liviuioanstoiciu.ro/
nou blog:
http://noraiuga.wordpress.com/
Cel mai tiuk roman on-line:
„Playlist” de Mihnea Blidariu
Cel mai fain blog de editor:
http://erizanu.cartier.md/
Cel mai tiuk manuscris:
„Viseptol” de George Vasilievici
Cea mai profi
nouă editură:
Ninpress
nouă revistă:
Revista la Plic (Chişinău)
Muzon beton:
Luna Amară – „Don't Let Your Dreams Fall Asleep”
Cel mai bun album de debut:
„ARTillery’s Band” de Mauser
Cea mai tare emisiune muzicală TV:
„Bring the Noise” de Hefe
Blog esenţial din lumea muzicală:
http://tudorchirila.blogspot.com/
Cel mai bun film ro:
„Poliţist, adjectiv” de Corneliu Porumboiu
Cel mai bun film străin:
„Antihristul” de Lars von Trier
RespecTiuk:
Tinerii basarabeni care au învins sistemul neo-comunist de la Chişinău





Mulţumesc, Mihai!

Mulţumesc familiei mele şi tuturor celor care mă susţin şi m-au susţinut până acum.:D

Denis Matsuev